Fie că mergi la o aniversare, o promovare sau pur şi simplu cu prietenii, trebuie să te asiguri mereu că arăţi splendid şi că toate privirile se vor întoarce după tine. De aceea, când vine vorba de haine, trebuie multă atenţie, pentru că “tentaţiile “ sunt multe şi în magazine ai oferte cu nemiluita. O ţinută bine aleasă, este o ţinută care să îţi vină bine, care să se potrivească cu corpul şi cu personalitatea ta.

Pentru că vrem ca tu să străluceşti, noi venim în ajutorul tău cu mici”sfaturi” sperăm noi utile, pentru ca tu să fii elegantă şi fermecătoare.

1. Nu te acoperi!  Dezgolește-ți o parte a corpului! Fii sexy! Când vrei să mergi la o petrecere şi doreşti să atragi priviri, poţi alege fie să-ţi arăţi picioarele elegante sau mâinile, fie spatele, fie puţin decolteul, orice te avantajează, dar nu toate odată! Picioarele le poţi scoate “din anonimat” cu ajutorul unor pantofi cu toc sau a unei fuste tip “creion”. Când ai mâini frumoase, arată-le!. Alege inele elegante sau un model de ceas in pas cu moda şi nu uita să îţi faci manichiura! De ademenea, dacă ştii că punctul tău forte este spatele, pune-l în evidenţă cu o rochie croită special, care să-ţi dezgolească  partea de la umeri spre șale într-un mod senzual.

2. Nu trebuie să porţi la o petrecere culori închise. Ţinută ta de petrecere trebuie să debordeze de culoare şi să inspire bun gust şi energie. Este de ajuns că porţi culori închise la muncă sau oriunde se impune o ţinută sobră. Alege nuanţele care te reprezintă şi nu uita că în paleta de culori există şi  roz, roşu şi albastru deschis.

3. Evita pe cât posibil ţinuta Office. Trebuie să ai în minte un singur lucru, petrecerea înseamnă distracţie şi fericire! Nu trebuie să porţi haine care le îmbraci de obicei când te vezi cu prietenele sau când ieşi la cumpărături. Ţinută ta trebuie să fie una surprinzătoare, accesorizată cu un colier sau cu o brăţară de efect. Singura excepţie pe care o poți face, este doar în cazul în care trebuie să mergi la o petrecere care are ca temă îmbrăcămintea Office. Deci NU costumului bărbătesc sau fustei lungi şi drepte asortată de cele mai multe ori cu o  cămaşă cu cravată!

4. Nu alege mereu ţinute de vara! Nu este deloc o alegere bună să consideri rochia de vara preferată, drept ţinuta perfectă pentru orice eveniment sau petrecere. Cum nu ieşi afară la -15 grade îmbrăcată în pantaloni scurţi şi tricou, cam aşa trebuie să gândeşti şi când te pregăteşti să te duci la o petrecere. Să apari la orice tip de distracţie cu o rochie de vară, când afară e iarnă în toată regula, nu te va transforma în atracţie principala, ci mai degrabă vei fi ţinta glumelor proaste. Aşa că fii isteaţă şi încearcă să ai în dulapul tău de haine şi o rochie dintr-un material mai gros cu mâneci lungi!

5. Nu exagera! Când mergi la o distracție, hainele, accesoriile şi zâmbetul sunt primele pe care lumea le observă la tine. Pe zâmbet îl poţi lucra relativ repede, aşa că îţi mai rămâne ţinuta …care trebuie aleasă pe sprânceană şi neapărat să te reprezinte. Dacă nu ai o personalitate excentrică, pe care să o expui pe toată durata anului, nu încerca să adopţi această conduită chiar la o petrecere importantă pentru ţine. Îmbrăcămintea care nu ţi se potriveşte te va face  să te simţi stânjenitor. E ca şi cum ai încerca să mergi pe tocuri de 20 cm, când tu nu ai mers nici măcar pe 5 cm.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here